
Nicușor Dan a dat drumul la pensionările magistraților
Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, 96 de decrete privind pensionarea unor magistrați. La majoritatea data de pensionare este 1 august, câțiva urmând să iasă la pensie la 1 septembrie.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan a semnat, vineri, 96 de decrete privind pensionarea unor judecători și procurori. Printre magistrații care vor ieși la pensie cu data de 1 august se numără și Corina Alina Corbu, fostul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În istoria de peste 160 de ani a instanței supreme a României, judecătoarea a fost al IV-lea președinte femeie și al doilea președinte femeie care a condus Înalta Curte pentru două mandate consecutive și a fost, la momentul respectiv, la 47 ani, cel mai tânăr președinte al unei instanțe supreme din spațiul Uniunii Europene.