
Vladimir Putin speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, într-un fragment de interviu publicat duminică, că Rusia dispune de suficiente forțe și resurse pentru a finaliza operațiunea militară specială din Ucraina, așa cum numește el războiul din Ucraina. Totuși, el a subliniat că speră să nu fie nevoie de utilizarea armelor nucleare, relatează Reuters.
Într-un documentar care urmează a fi difuzat de televiziunea de stat - "Rusia, Kremlinul, Putin, 25 de ani" - pentru a marca cei 25 de ani de când se află la conducerea țării, Putin a fost întrebat despre riscul unei escaladări nucleare. Putin a clarificat că, până în prezent, nu a existat necesitatea utilizării armelor nucleare și a exprimat speranța că o astfel de măsură nu va fi necesară nici în viitor.
"Au încercat să ne provoace să comitem greșeli. Nu a fost nevoie să folosim acele arme... și sper că nici nu va fi", a spus el, vorbind lângă un portret al țarului Alexandru al III-lea. "Avem suficiente forțe și mijloace pentru a duce la bun sfârșit ceea ce a început în 2022, cu rezultatul de care Rusia are nevoie."